FLORIN ȘERBAN

Regizor | Scenarist | Producător la Fantascope Films

Înainte de a face film, Florin Șerban a studiat Filozofia la Cluj. După absolvire, a urmat cursurile modulului pedagogic și s-a specializat în Filozofia Culturii și Hermeneutică. A urmat apoi cursurile Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică, Facultatea de Film, secția Regie de Film. A primit o bursă și a urmat timp de cinci ani cursurile Masteratului de Film de la Columbia University, New York. Primul său film de lungmetraj, Eu când vreau să fluier, fluier (2010), a fost premiat la Berlin cu Ursul de Argint – Marele Premiu al Juriului și Premiul Alfred Bauer pentru inovație în domeniul filmului. Cel de-al doilea lungmetraj al lui Florin Șerban, Box (2015), a câștigat premiul FIPRESCI la Festivalul Internațional de Film Karlovy Vary și a participat la numeroase festivaluri internaționale. În acest moment, Florin Șerban lucrează la următoarele două filme de lungmetraj, Balcanic I: CÂINE și America, ambele produse de propria casă de producție, Fantascope Films. El regizează de asemenea spoturi publicitare și predă la Școala de Actorie din București, România.

Mai multe detalii despre Florin Șerban puteți găsi pe www.florinserban.com

Oana Iancu (Kelemen) este un producător român care a lucrat cu Florin Șerban la Box (2015). În prezent este producător, împreună cu el, la următoarele lui filme: Balcanic I: CÂINE (în post-producție) și America (în dezvoltare). Oana a fost producător delegat al filmului lui Radu Muntean, Un etaj mai jos (2015), selectat la Un Certain Regard la Cannes, și va fi, împreună cu Dragoș Vîlcu, producător al următorului film al aceluiași regizor, Alice T. Oana este coproducător al lungmetrajului de debut Album (2016), al regizorului turc Mehmet Can Mertoglu, câștigător al France 4 Visionary Award, în cadrul Semaine de la Critique, la Cannes, și al premiului Heart of Sarajevo, la Festivalul de Film de la Sarajevo. Pe lângă filmele lui Florin Șerban, Oana Iancu a lucrat la cel mai recent lungmetraj al lui Călin Peter Netzer, Ana, mon amour, și pregătește cel de-al doilea lungmetraj al lui Bogdan George Apetri, Căprioara (în dezvoltare), produs tot de Fantascope Films.

OANA IANCU

Producător | Colaborator Fantascope Films

OANA IANCU

Producer | Collaborator at Fantascope Films

FLORENTINA ONEA

Producător | Colaborator Fantascope Films

Florentina Onea este producătorul mai multor filme românești premiate în ultimii 15 ani. A fost producător executiv pentru primele lungmetraje ale lui Florin Șerban: Eu când vreau să fluier, fluier (2010) și Box (2015). De asemenea, este producător și producător executiv al celui de-al treilea lungmetraj, Balcanic I: CÂINE (în post-producție). Cariera ei ca producător executiv a început cu Trafic, în regia lui Cătălin Mitulescu, scurtmetraj care a câștigat Palme d’Or la Cannes în 2004. Pe lângă alte proiecte, a produs toate cele trei lungmetraje ale lui Cătălin Mitulescu: Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii (2005), Loverboy (2011) și Dincolo de calea ferată (2016). În 2007 a fost producător delegat al unui alt film câștigător al premiului Palme d’Or: 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile, scris și regizat de Cristian Mungiu. Pe lângă colaborarea cu regizori reputați, Florentina Onea e interesată să lucreze cu regizori români la început de drum, precum Anca Miruna Lăzărescu și Andra Chiriac.

NOUTĂȚI

IANUARIE 2017 Ultimul film al regizorului Florin Șerban are acum un titlu. Balcanic I: CÂINE.

află mai multe

NOIEMBRIE 2016  Noul film al lui Florin Șerban, aflat acum în post-producție, a fost selectat să participe la piața de coproducție din cadrul Festivalului de Film European de la Les Arcs, Franța.

află mai multe

OCTOMBRIE 2016  Filmările la cel de-al treilea lungmetraj al regizorului Florin Șerban au ajuns la final. Pentru o parte a echipei, munca la această producție s-a sfârșit. Pentru alta, greul abia începe. Filmul va fi editat chiar de Florin Șerban.

află mai multe

16 SEPTEMBRIE 2016  Astăzi am atins mijlocul filmării al celui mai recent lungmetraj al lui Florin Șerban. Filmul începe astfel, scris alb pe negru: “Oamenii de la munte spun că dacă ai băut apă de unde a băut un animal devii ca el.

află mai multe

29 AUGUST 2016 Ultimul lungmetraj al regizorului Florin Șerban nu are încă un titlu. Filmul poate fi socotit o poveste de dragoste, dar și un film noir sau un western. Asemenea producțiilor anterioare, și acesta scapă unor categorizări limpezi. Povestea se petrece în anii ‘30

afla mai multe

20 AUGUST 2016 Omul care nu a spus nimic, cel mai recent scurtmetraj al regizorului Florin Șerban, va avea premiera mondială la Montreal. Ajuns la cea de-a 40-a ediție, Festivalul Internațional de Film de la Montreal

afla mai multe

CONTACT

office@fantascopefilms.ro | +40.212.100.985

© 2016 Fantascope Films | Toate drepturile rezervate

design de ammvisuals