- Este primul film din trilogia „Dragoste”. De ce o trilogie despre dragoste, care este legătura dintre filme și ce te-a inspirat să alegi această temă?
Asta mi-a venit să povestesc acum. În anii ăștia. Asta mă preocupă. Cred că de fapt, asta m-a preocupat tot timpul, dar am fost prea adolescent ca să recunosc. Acum mă maturizez…
Legătura dintre filme e tematică și formală. Toate trei vorbesc despre diferite feluri de dragoste, toate trei sunt în două personaje (aproape), toate trei pot fi plasate aproape oriunde în secolul XX. Și în toate trei peisajul în care se întâmplă e generat de personaje și relație, e o proiecție a personajelor. Muntos, aspru, rigid în Dragoste 1. Câine, umed, ondulat, răcoros și în descompunere în Dragoste 2. America, arid și aspru în cel de-al treilea – Dragoste 3. Aventura. În plus, pe măsură ce mergem de la Dragoste 1 către Dragoste 3, cuplul întinerește. Cuplul din prima parte e 30-40 de ani, cel din partea a doua aproape 30, iar cel din ultima parte e un cuplu de adolescenți.
Altfel ele pot fi văzute independent, nu există nicio legătură de plot între ele. De ținut minte că cel de-al treilea e abia la stadiul de idee.
- Ai scris scenariul, ai regizat, ai produs și montat acest film. Cât de personal este acest film pentru tine și ce fel de provocări ai avut de la ideea inițială a filmului, până la ultimul retuș în montaj?
Este personal, foarte, la fel ca și celălalt din serie, la fel ca și celelalte pe care le-am făcut înainte, Eu când vreau să fluier, fluier și BOX. Sunt eu în toate personajele, tot timpul, așa că pot să spun că mai personal de-atât nu e posibil. Firește, eu nu fac pe pădurarul în vacanțe sau pe luptătorul din ring în timpul liber. Mă refer la o fibră intimă a personajelor. Atât masculine, cât și feminine. Cred că dacă filmele pe care le fac nu sunt personale, nu are rost să le fac. Să faci film de artă în momentul ăsta e atât de complicat încât dacă nu sunt personale, pentru mine, nu merită deranjul.
Provocări… nu știu. Sunt tot timpul provocări. Începând de la cât de mult pot să spun despre mine, cât de mult îmi permit și până la provocări de ordin financiar, logistic, uman. Vezi, filmul e un efort colectiv. Foarte colectiv. Și atunci provocarea supremă e să îi faci pe ceilalți să creadă în ce le spui tu. Firește că unii vin pentru bani, firește că unii vin pentru glorie, dar nu despre ei vorbesc. Vorbesc despre cei care sunt ca mine și care în primul rând iubesc să facă film. Iubesc să filmeze, nu să termine ziua de filmare sau lucrul la film. Să facă, nu să termine. Pe oamenii ăștia trebuie să îi convingi să îți fie alături. Asta e o provocare, căci ei sunt cei care îți îmbogățesc viziunea. Iar eu în proiectul ăsta am avut câțiva oameni de felul ăsta și m-a bucurat mult.
Altfel… nu știu. A fost cel mai solicitant proiect fizic vorbind. Nu e simplu să filmezi în vârful muntelui cu sute de kg de echipament după tine și fără un suport logistic fabulos.
- De ce i-ai ales pe Cosmina Stratan și Valeriu Andriuță și care au fost colaborările cu oamenii din echipa filmului fără de care filmul nu ar mai fi fost la fel?
Am făcut casting și erau cei mai buni. Mi-au devenit dragi când am văzut că suntem făcuți din aliaje asemănătoare. Și acum, la doi ani după ce am terminat filmările, lucrăm împreună pe un proiect drag mie, Școala de Actorie.
Spuneam mai sus că e important să te găsești cu oameni de felul ăsta. Cei ca mine, care trăiesc ca să facă film și să spună povesti. E important să lucrezi cu astfel de oameni, să trăiești cu ei, să te cerți cu ei, să te bucuri când ne iese ceva grozav și să nu te minți. Pare așa, foarte „cool” ce spun, dar nu e așa simplu.
- Filmul este un thriller, cu o poveste de dragoste în centru. Cum ai lucrat să construiești această identitate a filmului?
Pentru mine ca regizor asta a fost de fapt provocarea. Noi avem filme de dragoste în cinematografia română, unele mai bune, altele îngrozitoare, dar există. Thriller însă nu avem. Au fost ceva încercări, dar refuzate de idee sau lipsite de meșteșug. Mie îmi place genul ăsta și am vrut să îl încerc ca o glazură. În primul rând de asta te lovești, de thriller în Dragoste 1. Câine și sub el, încet – încet, descoperi practic povestea de dragoste. Iar dincolo de poveste descoperi oamenii. Despre oamenii ăștia doi e vorba de fapt, de fricile lor, de instinctele lor, de forța lor. Într-o poveste de dragoste. Care sună și arată ca un thriller.